M-am nascut pe 15.05.2005 intr-o maternitate din Timisoara. Parintii mei asteptau nerabdatori acest moment. Trebuia sa fie cea mai fericita zi din viata lor. Sarcina mamei a decurs bine, cu vizite lunare la ginecolog, analize si ecografii normale, fara nici un fel de problema. Sau, cel putin, asa le spusese medicul. Nimic din cele 9 luni de sarcina nu prevestea ceea ce avea sa urmeze. Dupa o nastere cezariana fara probleme vestea a venit ca un soc. Doar atunci parintii mei au aflat ca in timpul ultimilor luni din sarcina eu nu am stat intr-o pozitie confortabila si fiziologica in burtica la mami iar acest lucru a dus la aparitia unei malformatii congenitale numita ARTROGRIPOZA. Pe mama nici macar nu au lasat-o sa ma vada. Cand a putut sa se ridice singura din pat, adica a treia zi, doar atunci m-a vazut... si mi-a zis asa "ce face frumoasa! bubulina lui mami!" Eu am fost fericita si mi-am zis ca am cei mai puternici parinti, iar impreuna o sa trecem peste toate greutatile.
Pentru cei care nu stiu, asa cum nici parintii mei nu stiau atunci, artrogripoza este.....
Am inceput sa fac recuperare de la 2 saptamani, umbland la mai multi specialisti. A fost o perioada grea pentru parintii mei. In toti acesti ani am avut si rezultate remarcabile, desi nici in ziua de azi nu pot merge singura. Anul trecut mami a aflat despre o clinica din Germania, unde aveam sansa sa obtin niste orteze super-performante. Specialistii din cadrul sectiei de ortopedie pediatrica le-au garantat parintilor mei ca voi putea merge cu ajutorul unor orteze recomandate de ei. Eram cu totii fericiti pentru vestile bune dar, cu toate acestea, am văzut pe fața parintilor mei o ingrijorare datorita faptului ca aveam nevoie de 13.000 de Euro, bani care la acea vreme pareau imposibil de procurat. Totusi, cu ajutorul unor sponsorizari de la firmele unde lucreaza parintii mei dar si cu ajutorul a catorva dragi cunostinte am reusit sa adunam intreaga suma necesara. Am simtit ca Dumnezeu a fost alaturi de noi de fiecare data. Acum sunt fericita, pot sta in picioare cu sprijin, ba chiar si singura cateva secunde... sa nu mai zic ca pot face pasi daca mami sau tati ma sustin de manute!
O singura problema imi umbreste insa aceasta bucurie... faptul ca eu cresc si ortezele trebuiesc schimbate anual... si de fiecare data am nevoie de foarte multi bani pentru ele. In plus, ca sa pot fi si eu independenta intr-o zi, trebuie sa incercam tot ce e nou in recuperarea medicala, iar asta inseamna alti bani... Pentru toate astea am nevoie de AJUTOR... stiu ca il voi primi!
